Sari la conținut

A scăzut plata retroactivă a contribuţiei pentru pensie

Plata contribuției pentru pensie, efectuată retroactiv,  a scăzut  în 2018 comparativ cu anul în care a intrat în vigoare actul normativ care reglementa această facilitate.

Cu toate acestea, braşovenii interesaţi de plata retroactivă mai au termen pînă la 31 decembrie 2018.

La Braşov au fost cumpăraţi  peste 2600 de ani de vechime, iar cea mai mare sumă plătită de un braşovean a fost de aproape 110  milioane  lei vechi.

Până în prezent, peste 40000 de persoane s-au asigurat retroactiv la sistemul asigurărilor sociale, de la intrarea în vigoare a legii care le favorizează acest lucru.

În medie, românii au cumpărat peste doi ani vechime la pensie, au 55 de ani şi au plătit circa 6.300 de lei cotizaţii la pensie, potrivit reprezentanţilor Casei de Pensii.

Şi la Braşov au fost încheiate foarte multe contracte prin care  oamenii şi-au cumpărat vechime de la intrarea în vigoare a legii şi până acum.

Începând din data de 27 octombrie 2016, românii care nu s-au pensionat încă, pot să plătească retroactiv contribuția la pensii pentru ultimii cinci ani dinainte de încheierea contractului de asigurare socială.

Asta înseamnă că perioadele pentru care se face plata retroactivă sunt luate în considerare, la calcularea pensiei, ca stagiu de cotizare în sistemul public de pensii.

Suma achitată cu titlu de contribuție de asigurări sociale este actualizată cu „indicele de inflație publicat în luna în care se face plata contribuției față de luna pentru care aceasta se datorează, pe baza datelor comunicate de Institutul Național de Statistică”.

Comentarii

Ultimă oră