Sari la conținut

A blocat un întreg judeţ, iar instanţa nu i-a dat câştig de cauză! Opt luni, primăriile din judeţ au fost în prag de faliment din cauza că prefectul portocaliu, Ion Gonţea, a atacat în contencios  administraţia judeţeană. Aleşii acestui for au împărţit banii primăriilor braşovene prin vot democratic în plen, argument cu care Gonţea nu a fost de acord.  Pedelistul  a atacat majoritatea hotărârilor votate de Legislativ, blocând astfel activitatea întregului judeţ.
Ajung banii. Instanţele braşovene, însă, au respins cererea prefectului şi astfel au dat câştig de cauză Consiliului Judeţean. „Au decis instanţele, separat de ceea ce au decis în urmă cu 2-3 luni, altfel pentru aceleaşi obiecte ale cauzelor respective au decis să respingă acţiunea prefecturii. Drept pentru care banii s-au dus către localităţi”, a spus Ion Gonţea.
Gonţea despre justiţie. Prefectul Ion Gonţea comenteaza decizia instanţelor care nu i-au dat dreptate. „A fost corectă decizia instanţelor? Nu vreau să comentez, pentru că ele sunt suverane, dar din punctul meu de vedere nu, pentru că, cu câteva luni în urmă, pentru acelaşi obiect pe care l-au avut alte acţiuni în instanţă, au fost date alte soluţii”, a mai spus Gonţea. Prefectul spune că toate cele 43 de procese aflate pe rol în instanţele din Braşov au fost câştigate de Executivul Judeţean. Prefectul care a blocat bugetele este inculpat într-un proces în care este acuzat de fals, uz de fals şi favorizarea infractorului.

Comentarii

Ultimă oră