Sari la conținut

A încercat să-şi omoare copilul, însă e liberă

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie au făcut propunere de arestare pe numele femeii de afaceri care, în vară, a încercat să-şi omoare copilul. Deşi a fost reţinută, două instanţe, cea a Tribunalului pentru Minori şi Familie şi cea a Curţii de Apel, au respins propunerea procurorilor. Femeia va fi cercetată în stare de libertate cu obligarea de a nu părăsi localitatea.
Salvaţi în ultimul moment. Pe 10 iunie, Poliţia Braşov a fost sesizată de o prietenă de familie a femeii de afaceri că Lăcrămioara nu mai răspunde de câteva zile la telefon. Femeia a fost găsită în locuinţa sa, în stare de inconştienţă. Tot aici, copilul Lăcrămioarei, în vârstă de 7 ani, zăcea în stare de comă. Cei doi au fost transportaţi  de urgenţă la spital, unde medicii au constatat că mama şi copilul îngurgitaseră o cantitate impresionantă de somnifere.
Analizele o incriminează. După incident, s-a deschis o anchetă, Lăcrămioara Florica Ilie fiind interogată de mai multe ori.  Ea a negat permanent că ar fi vrut să-şi omoare copiul, susţinând că băieţelul căzuse cu o zi înainte în parc şi că pastilele i le-a dat ca să-i calmeze durerea. Analizele făcute de specialişti au dovedit, însă, că micuţul înghiţise barbiturice, care nu au nicio legătură cu calmarea durerilor. Procurorii au ajuns la concluzia că femeia este un pericol pentru fiul ei. De asemenea, au ajuns la concluzia că Lăcrămioara Florica Ilie a încercat să se sinucidă din cauza datoriilor uriaşe pe care le-a făcut, de peste 100.000 de euro şi pentru că era pe punctul de a-şi pierde casa.

Comentarii

Ultimă oră