Sari la conținut
a-inceput-sezonul-reducerilor-(1)

Din 15 ianuarie şi până în 15 aprilie este perioada legală a reducerilor de preţuri şi, în  acest interval, comercianţii pot stabili la alegere, o perioadă de 45 de zile în care pot face reduceri de preţ la produsele a căror desfacere are caracter sezonier, respectiv sunt destinate sezonului toamnă-iarnă. Până în prezent au fost depuse la primărie 39 de notificări pentru soldare şi o notificare pentru lichidare de stoc.

Comercianţii au obligaţia să notifice la Primăria Municipiului Braşov perioada în care efectuează  vânzările de soldare, cu cel puţin 15 zile înainte de începerea operaţiunilor.Nerespectarea prevederilor legale referitoare la reducerile de preţ se sancţionează cu amenzi contravenţionale care pot ajunge până la 20 de mii de lei.Notificările se depun la Centrul de Informaţii pentru Cetăţeni, cam. 1.Vânzările  promoţionale nu trebuie notificate la Primăria Braşov, deoarece nu sunt considerate reduceri de preţuri.Deşi nu sunt considerate vânzări promoţionale, nici pentru următoarele activităţi nu trebuie depuse notificări la primărie: acţiunile de promovare efectuate de producători şi acţiunile de lansare de produse noi pe piaţă.

Comentarii

Ultimă oră