Sari la conținut

A fost doborât recordul naţional la salt cu paraşuta, la Sânpetru

a-fost-doborat-recordul-national-la-salt-cu-parasuta-la-sanpetru

România are un nou record naţional de altitudine pentru saltul cu paraşuta. Chiar în dimineaţa zilei de Paşti, instructorul paraşutist Gabriel-Dan Chiriac a realizat un salt cu paraşuta dintr-un balon cu aer cald de la altitudinea de 10.400 de metri, se arată într-un comunicat de presă alAeroclubului României, scrie adevarul.ro.
     Decolarea a avut loc în jurul orei 09.00 de pe Aerodromul Sânpetru, unitate teritorială a Aeroclubului României, situată în apropiere de Braşov. Vechiul record naţional de altitudine pentru lansare cu paraşuta data din 20 august 1970 şi îi aparţinea paraşutistului Grigore Baştan, care a sărit cu paraşuta de la 10.000 de metri, cu o cădere liberă de 7.000 de metri. Gabriel-Dan Chiriac este instructor voluntar în cadrul Aeroclubului României, practică paraşutismul din anul 1984 şi a efectuat până în prezent un număr de peste 1.800 de salturi. El este şi instructor de alpinism şi de scufundări. Proiectul – o colaborare între Aeroclubul României şi Federaţia Aeronautică Română – a început în anul 2012 şi a trecut prin mai multe etape care au implicat calcule, verificări, achiziţionarea şi pregătirea echipamentului, zboruri şi salturi de acomodare şi de antrenament.

Comentarii

Ultimă oră