Sari la conținut
a-fi-sau-a-nu-fi-in-liga-i

FC Brașov va juca în etapa cu numărul 32 din Liga I, un meci extrem de important în compania formației Steaua București. Stegarii sunt obligați să câștige toate cele trei puncte puse în joc pentru a spera în continuare la salvarea de la retrogradare. Și oaspeții au nevoie disperată de puncte pentru a păstra în continuare șanse la câștigarea campionatului. Cu trei etape înainte de finalul sezonului, FC Brașov este pe locul 14 în clasament cu 32 de puncte, la două lungimi distanță de primul loc care asigură rămânerea pe prima scenă a fotbalului și în sezonul viitor. Tehnicianul brașovenilor, Adrian Szabo, și-a băgat elevii în cantonament și își dorește să obțină toate cele trei puncte din jocul cu Steaua. „Suntem obligați să câștigăm acest meci. Nici nu vreau să mă gândesc că această echipă ar putea retrograda. Trebuie să dăm totul și să obținem toate cele trei puncte. Am speranță și încredere că putem câștiga acest joc. Avem nevoie de inspirație, de pragmatism, de divinitate și de noroc pentru a putea câștiga. Jocul acesta cu Steaua este cel mai important meci din cariera mea”, a spus Adi Szabo. Pentru partida cu FC Steaua București, tehnicianul galben-negrilor nu se poate baza pe serviciile fundașului Bogdan Străuț, care este suspendat. De partea cealaltă, Gâlcă nu îl va putea folosi pe mijlocașul Adi Popa, care se căsătorește chiar în ziua meciului. Jocul dintre FC Brașov și Steaua București se va disputa sâmbătă cu începere de la ora 18.30.

Comentarii

Ultimă oră