CJ Brașov a alocat 7,7 milioane de lei pentru deszăpezirea din această iarnă. Peste 66 de kilometri de drumuri sunt oficial închise pe perioada sezonului rece. Plenul Consiliului Judeţean Braşov s-a întrunit în şedinţa ordinară a lunii noiembrie. Printre cele mai importante decizii adoptate astăzi se numără Planul operativ de deszăpezire pe drumurile județene pentru iarna 2020-2021.
Ca în fiecare an, pentru efectuarea activităţii de deszăpezire a drumurilor judeţene, coordonată de la nivelul Consiliului Judeţean Braşov, se va acţiona pe trei zone: zona Braşov – Zărnești – Bran, care va fi deservită de SC Eurostrada SRL; zona Rupea – unde vor lucra utilajele SC Eurostrada SRL în asociere cu SC Morani SRL; zona Şercaia – Făgăraş – Cincu, unde vor interveni drumarii de la SC Consal SRL. Pentru activitatea de deszăpezire a drumurilor judeţene în iarna 2020-2021, CJ Braşov a alocat peste 7,7 milioane de lei.
Planul de deszăpezire prevede montarea unor panouri parazăpezi pe anumite porţiuni expuse viscolului din drumurile DJ 103 A Braşov – Tărlungeni – Zizin; DJ 103 B Săcele – Tărlungeni – Teliu; DJ 104 A Perşani – Victoria; DJ 104 C Făgăraş – Recea; DJ 112 A Codlea – Vulcan; DJ 112 D Cărpiniş – Prejmer. În prezent, reţeaua de drumuri judeţene însumează 643,048 km, însă anumite sectoare de drumuri, care totalizează 66,589 km, vor fi închise pe perioada iernii.
Fii primul care posteaza un comentariu la articolul 7,7 milioane de lei pentru deszăpezirea din această iarnă.
Nume
Comentariu