Sari la conținut

500.000 de lei pentru reabilitarea drumului de la Şirnea

500000-de-lei-pentru-reabilitarea-drumului-de-la-sirnea

Drumul de la Şirnea ar putea fi reabilitat în următoarele două luni. Aceasta este promisiunea actualului vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Gabor. El susţine că administraţia judeţeană va putea reabilita o porţiune de patru kilometri, care ar urmă să coste 500,000 de lei. Adrian Gabor a precizat că în perioada următoare se va întocmi caietul de sarcini şi se va stabili prin licitaţie firma constructoare. Cu toate acestea, problema nu va fi rezolvată în totalitate. Asta deoarece mai trebuie reparată o porţiune de doi kilometri, dar în acest caz există unele probleme juridice. „Pe aceast segment, drumul nu are o lăţime mai mare de trei metri, astfel că nu se încadrează în categoria drumurilor judeţene. Va trebui să vedem cum se poate rezolva problema. Când am discutat cu oamenii care au venit la Consiliul Judeţean, ei au spus că proprietarii ce deţin terenurile situate la marginea drumului sunt dispuşi să cedeze fâşiile necesare lăţirii arterei”, a declarat Adrian Gabor. La ultima şedinţă de plen a consilierilor judeţeni au venit mai mulţi locuitori din Şirnea, care s-au plâns de starea deplorabilă a drumului.

Comentarii

Ultimă oră