Sari la conținut
31-august-ziua-limbii-romane

Zi mare pentru România noastră. Poporul român, sărbătoreşte astăzi ZIUA LIMBII ROMÂNE.


  Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat la 19 februarie 2013 un proiect de lege prin care data de 31 august a fost instituită ca "Zi a Limbii Române".


  Legea prevede că Ziua Limbii Române urmează să fie sărbătorită de autorităţile publice din România şi de reprezentanţele diplomatice din străinătate, inclusiv de Institutele Culturale ale României sau alte instituţii româneşti din străinătate, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative şi artistice consacrate istoriei limbii române.

Actul normativ stipulează de asemenea ca în ziua de 31 august să fie arborat Drapelul României iar Societatea Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiodifuziune să reflecte în programele lor manifestările dedicate acestei zile.


  Marcarea Zilei Limbii Române este un bun prilej pentru a sublinia caracterul unitar al limbii, culturii şi civilizaţiei româneşti, statutul limbii române ca limbă oficială a Uniunii Europene şi răspândirea utilizării limbii române în Europa şi în întreaga lume, unde trăiesc importante comunităţi etnice româneşti sau cetăţeni români.

Limba română este vorbită în toată lumea de 28 de milioane de persoane, dintre care  24 de milioane o au ca limbă maternă.

«Limba este cartea de nobleţe a unui neam» spunea Vasile Alecsandri. Să-ţi iubeşti şi să-ţi respecţi limba, e datoria fiecăruia dintre noi atâta timp cât pretindem că suntem o părticică dintr-un popor.


  Ziua de 31 august ar trebui sa fie mai întâi de toate un prilej pentru fiecare dintre noi de a ne gândi că suntem norocoşi că avem posibilitatea să ne folosim cuvintele noastre româneşti în toate scrierile oficiale naţionale.


  Sunt zone în lume unde s-au impus în istorie alte limbi, pentru că aşa a fost contextul. Iar noi am avut şansa să o păstrăm pe a noastră din trecut.


   Ar trebui cu toţii să respectăm farmecul, frumuseţea şi bogăţia "darului" pe care îl avem - limba română. Depinde de noi toţi ca peste generaţii aceasta să nu se piardă şi să nu se transforme!

Comentarii

Ultimă oră