Sari la conținut

3.000 de euro pentru o friptură! Ce gust are cea mai scumpă carne din lume

3000-de-euro-pentru-o-friptura-ce-gust-are-cea-mai-scumpa-carne-din-lume

Dacă în cazul unei sticle de vin suntem întotdeauna întrebați din ce an ne dorim să fie, nu ne-am aștepta ca același lucru să fie valabil în cazul unei fripturi, scrie jurnalul.ro.

Totuși, în prezent, întrebarea are aplicabilitate și în cazul cărnii datorită francezului Alexandre Polmard. Afacerea pe care o conduce a fost fondată în 1846 de către predecesorii săi, dar a fost perfecționată abia în 1990, când bunicul și tatăl său au conceput un tratament pentru carne, numit „hibernare”. Procedura presupune difuzarea unui jet de aer rece cu viteza de 120 km/h pe carne, într-o încăpere în care temperatura este de 43 grade C. În acest fel, produsul poate fi păstrat pentru oricât timp, fără a-și pierde din gust sau calitate, informează cnn.com.
   Mai mult, animalele sunt crescute într-o fermă mică, din nord-estul Franței, în aer liber, în apropierea pădurii. Grajdurile în care locuiesc sunt spațioase, proprietarul afacerii afirmând că „oferă condiții de cinci stele”. Evident, prețul pentru o asemenea friptură este unul pe măsură: dacă doriți să serviți antricot din anul 2000, evident după ce vă înscrieți pe o lungă listă de așteptare, va trebui să plătiți aproximativ 3000 de euro.

Comentarii

Ultimă oră