Sari la conținut
30-de-persoane-salvate-de-pilotii-mai-

Peste 30 de persoane au fost salvate, în perioada 14-20 februarie, cu ajutorul piloţilor Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne. Potrivit unui comunicat emis de MAI, au fost executate 36 de misiuni prin punctele de operare aeromedicală SMURD Târgu Mureş (11 misiuni), Bucureşti (9 misiuni), Arad (6 misiuni), Craiova (4 misiuni), Iaşi (4 misiuni) şi Constanţa (2 misiuni). Intervenţiile, executate în cooperare cu SMURD, au vizat transportul medical de urgenţă al celor aflaţi în dificultate şi au presupus efectuarea în intervalul menţionat a peste 52 ore de zbor de către piloţii MAI, precizează sursa.

Comentarii

Ultimă oră