Sari la conținut
25-dintre-brasoveni-nu-au-un-loc-de-munca

Peste 6.500 de braşoveni erau înregistrați ca şomeri, la sfârşitul lunii aprilie, în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Braşov. Asta după ce, din evidenţe au ieşit circa 830 de persoane (dintre care doar aproximativ 230 au devenit angajaţi) şi au intrat peste 330 de persoane.

Astfel, valoarea ratei şomajului înregistrată la nivelul judeţului Braşov, la finele lunii aprilie, a fost de 2,5%, în uşoară scădere faţă de rata şomajului înregistrată la finele lunii martie – care a fost de circa 2,7%.

Din cei peste 6.500 de şomeri, aproape 920 de persoane beneficiază de indemnizaţie de şomaj.

Cei mai mulţi şomeri sunt din mediul rural, iar în ceea ce priveşte repartizarea şomerilor, cei mai mulţi sunt înregistraţi la AJOFM Braşov (peste 2.300 de persoane), la punctul de lucru al AJOFM din Rupea – aproximativ 1.840 de persoane şi la punctul de lucru din Făgăraş - puțin sub 1.500 de persoane.

În ceea ce-i priveşte pe cei care primesc „ajutor de şomaj”, 29% dintre ei au liceul terminat. De asemenea, 29% au vârsta cuprinsă între 40 şi 49 de ani.

În ceea ce-i priveşte pe şomerii care nu beneficiază de indemnizaţie, 61% nu au studii sau au terminat doar 4 clase, cele mai numeroase grupe de vârstă la această categorie fiind 30-39 ani și 40-49 de ani (la egalitate, în proporție de 25%).

Comentarii

Ultimă oră