Sâmbătă, 23 septembrie, de la ora 11, în parcarea mall-ului Coresi Shopping Resort va avea loc o cursă de mașini diferită: 3 mașini electrice pentru curse rezervate liceenilor, asamblate de elevi ai Colegiului Național de Informatică ”Grigore Moisil”, vor putea fi admirate în acțiune de toată lumea prezentă la eveniment.

În proiectul INFO CAR RACE, 30 de liceeni de la Colegiul Național de Informatică “Grigore Moisil” din Brașov au lucrat în echipe, timp de două luni pe perioada vacanței de vară, la asamblarea a 3 mașini electrice pentru curse rezervate liceenilor, pe baza unor kituri speciale.

Aceste mașini vor fi prezentate, conduse și testate la fața locului de către elevii implicați în proiect.

În urma rezultatelor concursului de sâmbătă, dar și a unor probe teoretice pe care elevii le desfășoară în aceste zile, 10 dintre ei, însoțiți de coordonatorii echipelor, vor merge la competiția Silverline International Kit Car Final, care se desfășoară în Anglia în perioada 6 – 9 octombrie. 

Proiectul este unul dintre cele 10 finanțate prin programul Fondul Științescu Brașov care dezvoltă proiecte care explorează lumea fascinantă a ştiinţelor: laboratoare interdisciplinare de matematică, programe de robotică, ateliere şi târguri de ştiinţe, maşini de curse şi dispozitive de studiu al fenomenelor meteorologice.