Sari la conținut

Directorul Intact Interactive, Sorin Dănilescu, s-a sinucis în această dimineaţă, aruncându-se de la etajul cinci al blocului în care locuia.  Sorin Dănilescu, 36 de ani, era căsătorit, avea o fetiţă de şapte ani şi preluase managementul companiei Intact Interactive, divizia de online a trustului Intact, de la 1 ianuarie. Constantin Dănilescu, tatăl lui Sorin, a declarat că nu ştie de ce fiul său a făcut acest lucru, fiind "un băiat realizat din toate punctele de vedere"."Dacă ar şti cineva (de ce s-a sinucis Sorin n.r.), ar putea să-mi spună şi mie", a spus tatăl acestuia, Constantin Dănilescu, directorul sportiv al FC Dinamo, declarându-se "copleşit". "Era un băiat realizat din toate punctele de vedere. Era băiatul meu cel mare. Sunt copleşit, mi-a mai rămas un băiat", a mai spus Dănilescu. În urma primelor audieri, a reieşit faptul că în ultima perioadă DĂnilescu era foarte tensionat din cauza serviciului. Cea care a anunţat că Sorin s-a sinucis a fost chiar soţia sa, în jurul orei 5:00 dimineaţă. Medicii nu au mai putut face nimic. Trustul Intact Media Group este deţinut de familia politicianului şi omului de afaceri Dan Voiculescu. Intact Media Group cuprinde toate Antenele, GSP TV  plus o serie de publicaţii şi radiouri.

Comentarii

Ultimă oră