Sari la conținut

În Bisericile din Brașov va fi adusă „Lumina Sfântă” de la Ierusalim

-sfanta-lumina-de-la-ierusalim-va-fi-adusa-in-bisericile-din-brasov

Cel mai frumos moment al Sărbătorii Paștelui este cel în care, în Noaptea de Înviere „Luăm Lumină”.


 Cu mic, cu mare, romînii toți ies din case și merg, fie la Biserica cea mai apropiată, fie la cea preferată, ca să asiste la Slujba de Înviere. Și să „Ia Lumina”, să o ducă acasă, să le lumineze căminul.


  An de an, noaptea de Înviere se transformă parcă în zi. Străzile sunt pline, oamenii îmbrăcați frumos, sunt în toiul nopții plini de energie. Și se simte că e Sărbătoare.


  Este emoționant acel moment când credincioșii răspund într-un glas, tare, hotărâți, atunci când spune preotul „Hritos a Înviat”: „Adevărat a Înviat”! Și e uimitor cum străzile se umplu de lumină când oamenii revin spre case cu lumânările aprinse. Se întâmplă an de an și imaginea e specială, ne merge la suflet.

Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi adusă în România, pe 15 aprilie 2017, cu binecuvântarea Patriarhului Daniel.

În seara zilei de sâmbătă, 15 aprilie 2017, o delegaţie a Patriarhiei Române condusă de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor (cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel), va aduce Sfânta Lumină de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, cu un avion special, închiriat de Patriarhie.

Sfânta Lumină va fi oferită la slujba de Înviere (orele 24.00) de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel clerului şi credincioşilor prezenţi la Catedrala Patriarhală.

Protoieriile din Arhiepiscopia Bucureştilor şi celelalte eparhii ale Patriarhiei Române sunt invitate să trimită delegaţi la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” din Bucureşti (Salonul Oficial) în seara zilei de 15 aprilie 2017, în jurul orei 18.30, pentru a primi Sfânta Lumină de la Ierusalim și pentru a o duce la bisericile de peste tot din țară.

La Braşov, Lumina Sfântă va fi adusă de Preotul Militar al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, Pr. Epaminond Ioan Boroş, care va fi însoţit în misiune de militari ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Braşov, care s-au oferit voluntar.

„În jurul orei 22.30 este aşteptată să ajungă delegaţia, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al Jandarmeriei. Lumina Sfântă va fi adusă la Catedrala din Piaţa Sfatului, dar vor fi opriri pe drum pentru a împărţi Sfânta Lumină şi preoţilor din celelalte protopopiate. Credincioşii o vor putea lua la începerea slujbei de Înviere”, a precizat părintele protopop al Braşovului, Gheorghe Dănuţ Benga. Lumina Sfântă va fi apoi dusă și la celelalte biserici din oraș.


  Lumina Sfântă este considerată un miracol al Ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paşti la Ierusalim. În timpul Vecerniei din Sâmbăta Mare, între orele 12,30 şi 14,30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an şi care în primele minute nu frige.

După slujba de Înviere, duminică, de la ora 13.00, un sobor de preoţi de la mai multe biserici va vesti Învierea Domnului, din faţa Catedralei din Piaţa Sfatului. „Nădăjduim să oficiem în Piaţa Sfatului Vecernia Învierii sau Învierea mică, aşa cum i se mai spune în popor. Se va citi Evanghelia în mai multe limbi: română, greacă, latină, ebraică, franceză, engleză, germană, poate chiar şi spaniolă”, a mai spus părintele protopop Gheorghe Dănuţ Benga.

Ceea ce reținem e că dacă în noaptea de Paște „Luăm Lumină ” de la una dintre bisericile din Brașov, lumina sfântă provine chiar de la Ierusalim, adusă special pentru a lumina sărbătorile noastre!

Redacția „Brașovul Tău” vă dorește să aveţi parte de Sărbători pline de lumină, fericire şi belşug! Speranţele şi bucuria acestei mari sărbători să se împletească şi să coboare în sufletele voastre ca o lumină pentru viitor! PAŞTE FERICIT! Sărbători binecuvântate!

Comentarii

Ultimă oră