Sari la conținut

S-a găsit personalul, la prima strigare, pentru spitalul ATI - COVID de la SCJU

-sa-gasit-personalul-la-prima-strigare-pentru-spitalul-ati-covid-de-la-scju

 S-a găsit personalul, la prima strigare. De săptămâna viitoare, spitalul ATI - COVID de la SCJU ar putea deveni funcţional!

34 de posturi de asistenţi medicali, 21 de infirmiere şi 4 brancardieri trebuiau angajaţi, pentru unitatea modulară ATI Covid a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov.


   Luni a fost ultima zi de recrutare, iar conducerea Spitalului a şi reuşit să angajeze 32 de asistenţi medicali, 19 infirmiere şi 4 brancardieri pentru unitatea modulară. Angajarea s-a făcut fără concurs, pe perioadă determinate. Candidaţii au susţinut doar interviu.


   Dacă pentru posturile de asistenţi şi infirmiere, câţi s-au prezentat au şi fost angajaţi, la brancardieri, concurenţa a fost serioasă - 12 dosare, pentru 4 posturi.


   Disponibile mai sunt şi 7 posturi pentru medici. 4 urmează să fie angajaţi, a explicat purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Clinic de Urgenţă Braşov, Marius Leonte.


     „Secţia, în momentul de faţă, putem spune că este viabilă, din punct de vedere al personalului pe care îl avem. Undeva de săptămâna viitoare, va deveni şi funcţională. Acum se fac nişte simulări pe aparate, este firma de mentenanţă, care a adus tot ce înseamnă injectomate, ventilatoare şi se fac probe”, a precizat Marius Leonte. Dacă probele se desfăşoară fără probleme, spre sfârşitul săptămânii viitoare, secţia va deveni funcţională, a mai spus Leonte.


   Pe lângă aceste angajările pentru ATI-COVID, Spitalul Judeţean a mai făcut selecţie şi pentru 3 posturi libere de asistenţi medicali pentru UPU SMURD şi 10 de infirmiere pentru diferite alte secţii.


     În 27 august 2020, la vizita premierului Ludovic Orban şi a oficialilor din Sănătate, la unitatea ATI COVID Braşov, conducerea Spitalului spunea că doar personalul mai lipsea, în acel moment, pentru ca unitatea modulară să devină funcţională. Secţia, care are 28 de paturi, este deja şi avizată. Dr. Cătălin Mişarcă preciza atunci că secţia va funcţiona cu 14 paturi de terapie intensive şi 14 de terapie intermediară.

Comentarii

Ultimă oră