Sari la conținut

Grupul Kenvelo aduce cafenelele Brioche Doree și la Brașov

-grupul-kenvelo-aduce-cafenelele-brioche-doree-si-la-brasov

Grupul de modă Kenvelo va deschide la finalul acestei luni, la Brașov, o cafenea Brioche Doree, aceasta fiind una din cele șase unitățI pe care le va deschide anul acesta, scrie bizbrasov.ro. În prezent sub acest brand sunt deschise cinci unităţi, trei în malluri – AFI, Promenada şi Sun Plaza -, una în clădirea de birouri America House din Piaţa Victoriei şi o alta în complexul rezidenţial Stejarii.
„Brandul merge foarte bine, cea mai bună cafenea fiind cea din AFI Palace Cotroceni. O cafenea are încasări între 30.000 şi 90.000 de euro pe lună în funcţie de suprafaţă şi poziţionare“, spune Philippe Besadoux, francezul care a adus brandul de cafenele pe piaţă anul trecut. Besadoux afirmă că în afară de cafea, în zonele cu birouri cel mai bine se vând sendvişurile, iar în celelalte prăjiturile. „Un avantaj pentru noi îl reprezintă faptul că la noi în localuri se fumează. Românii sunt fumători“.
       Deşi Brioche Doree este una dintre priorităţile grupului condus de Philippe Besadoux, în continuare cea mai importantă parte a businessului vine din modă, în portofoliul companiei aflându-se brandurile Kenvelo (brand propriu), Lee Cooper (brand sub licenţă), Timeout (brand sub licenţă), Tom Tailor (grupul se ocupă doar de administrare) şi Mim (franciză), toate acestea urmând să deschidă unități în Coresi Shopping Resort.

Comentarii

Ultimă oră