Sari la conținut

Gard ridicat de CFR în Craiter pentru a bloca traversarea ilegală a căii ferate

-gard-ridicat-de-cfr-in-craiter-pentru-a-bloca-traversarea-ilegala-a-caii-ferate

Locuitorii din zonă, obligaţi să utilizeze pasajul pe care mulți îl consideră „dubios”

De câteva zile, braşovenii care locuiesc în Craiter s-au trezit cu un gard pe spaţiul verde de lângă linie, care blochează „cărarea” de trecere spre Florilor. Ulterior, un gard asemănător a apărut şi pe partea „vecinilor”, astfel că mulţi locuitori din zonă s-au declarat nemulţumiţi, ţinând cont că trebuie să folosească pasajul de trecere pe sub calea ferată, pe care îl consideră insalubru şi „dubios”, dar şi greu de accesat pentru cei mai învârstă. Oamenii nu înţeleg de ce s-a luat o astfel de măsură, în contextul în care chiar nu a fost nici un accident la această trecere.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Braşov, gardul a fost instalat de către compania de căi ferate, ţinând cont că este o zonă de protecţie feroviară, iar accesul este interzis.


  „Pasajul subteran de acces între zonele Craiter şi Florilor este salubrizat periodic, este iluminat şi se va mai zugrăvi, fiind inclus într-un program de întreţinere ca şi celelalte pasaje din municipiu, cum ar fi cel de pe Tudor Vladimirescu sau din Triaj”, a explicat purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea.

    Dacă CFR va continua să aplice legea, probabil şi alte asemenea treceri „la nivel” ilegale, cum ar fi cele de la Micşunica, ar urma să fie îngrădite, ţinând cont că indicatoarele de interdicţie sunt pur orientative, în contextul în care nu există o cale de acces directă, ci doar pe ocolite.

Sursa: bzb.ro

Comentarii

Ultimă oră