Sari la conținut

Cel mai mare Video Wall Irregular din Europa de Est este la Brașov

-cel-mai-mare-video-wall-irregular-din-europa-de-est-este-la-brasov

Samsung Electronics România a implementat la Brașov cel mai mare Video Wall Irregular din Europa Centrală și de Est, în cadrul Coresi Shopping Resort, a anunțat compania. Soluția include 90 de ecrane de dimensiuni diferite, cu diagonale de 40 și 55 inci, scrie bizbrasov.ro.
     Cele 90 de ecrane care alcătuiesc Video Wall-ul Irregular sunt dispuse pe cele trei laturi ale zonei principale din centrul comercial, Piața cu Copaci. Aceste ecrane pot forma trei zone de expunere diferite sau pot fi folosite independent, pentru afișarea de conținut divers, inclusiv pentru redarea conținutului filmat în timp real, pe durata evenimentelor din centrul comercial. „Ne bucurăm să implementăm cel mai mare Video Wall Irregular din Europa Centrala și de Est alături de partenerii de la Coresi Shopping Resort. Este un pas foarte important pentru noi, după ce în luna noiembrie a anului 2013 am lansat cel mai mare Video Wall full HD Samsung din Europa, într-unul din mariile spații comerciale din București. Ne dorim să ne consolidăm poziția de lider pe piața de afișaj digital din România, oferindu-le partenerilor noștri soluții integrate și adaptate business-ului lor, indiferent că vorbim de Retail, Banking, Corporate sau Pharma”, a declarat Sorin Manea, Head of Enterprise Business Division.
    Conceptul de Video Wall Irregular presupune aranjarea ecranelor de dimensiuni diferite cu spații mici între ele, sub formă de mozaic. Acest concept se bazează pe capacitatea ochiului uman de a repera spațiile lipsă și de a le integra în întreg peisajul vizual.

Comentarii

Ultimă oră