Din 10 martie 73 de cabinete noi au devenit operaționale în țară, pentru programarea în vederea imunizării cu vaccinul produs de compania Moderna.

 

Distribuția celor 73 de fluxuri la nivel național se va face în 24 de județe din țară și în municipiul București. Potrivit autorităților, la Brașov vor fi două astfel de cabinete. Procesul de vaccinare va începe din data de 15 martie, iar capacitatea de vaccinare a fiecărui cabinet este de 60 de persoane pe zi.

 

Astfel, în aceste cabinete se pot vaccina zilnic peste 4.300 de persoane. Programarea se adresează persoanelor vulnerabile care, potrivit Strategiei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, fac parte din Etapa a II-a, respectiv persoane cu vârsta peste 65 de ani, persoanele aflate în evidențe cu boli cronice, cu vârsta minimă de 18 ani, persoane încadrate într-un grad de handicap, însoțitorii acestora și persoanele care locuiesc la același domiciliu cu acestea.

 

Modalitățile de programare la vaccinare sunt cele deja cunoscute, respectiv individual, prin aparținători sau prin direcțiile de asistență socială de la nivelul primăriilor, prin intermediul platformei informatice, a medicului de familie/ curant, cât și prin call center sau la numărul unic 021.414.44.25.