Banca Naţională a României a revizuit în urcare prognoza de inflaţie pentru 2011 de la 3,6% la 5,1%, iar pe cea de anul viitor de la 3,2% la 3,6%, a anunţat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
"Prognoza pentru sfârşitul anului nu cuprinde majorarea care înţelegem că se va întâmpla în toamnă la energia termică. La combustibili probabil că vor mai fi ceva majorări, nu foarte mari însă", a declarat Isărescu, în conferinţa de prezentare a Raportului asupra inflaţiei.
Benzina la 6,7 lei/litru. Estimativ, în cazul în care barilul de petrol va atinge nivelul de 140 dolari, faţă de 121 dolari, cotaţia valabilă ieri, litrul de benzină se va scumpi cu 40-50 de bani, potrivit petroliştilor. Asta înseamnă în jur de 5,8 lei pe litru la pompă, pentru sortimentele populare şi un maximum de 6,7 lei/litru pentru benzina vârf de gamă.
Efecte dezastruoase după. Potrivit lui Mugur Isarescu, îngheţarea preţurilor la benzină şi motorină, chiar dacă ar fi pe termen scurt, nu ar fi benefică pentru şoferii români. Explicaţia este simplă: după anularea măsurii, consecinţele economice vor fi şi mai grave. Adică, preţuri mai mari la pompă şi riscul retragerii unor investitori din România, explică reprezentanţii companiilor petroliere. Deşi îngheţarea preţurilor nu este o idee îmbrăţişată de autorităţi şi de companiile petroliere, măsura nu încalcă legislaţia europeană, după cum au declarat recent oficialii europeni. Răspunsul vine după ce, luna trecută, premierul Emil Boc a solicitat Consiliului Concurenţei să analizeze dacă preţurile la carburanţi pot fi îngheţate în baza unei legi adoptate înaintea aderării la UE.
Creditele în euro vor fi date cu raţia. BNR a anunţat că va lua măsuri macroprudenţiale pentru a limita creditul de consum în valută. Însă creditele ipotecare nu vor fi afectate de această măsură. "Nu dorim să atacăm creditul în valută pentru debitorii care au venituri în valută. De exemplu exportatorii, ar fi contraproductiv", spune guvernatorul, care adaugă că şi în cazul creditului pentru locuinţe, a creditului ipotecar, a creditului pe termen lung, în general, ar fi o problemă. Măsurile macroprudenţiale pentru limitarea creditului de consum în valută pe care le va lua BNR urmează să fie agreate cu băncile comerciale, potrivit lui Cristian Popa, viceguvernator BNR. Restricţiile, a precizat acesta, ar putea ţine de activele care oferă randamente în valută sau sursele de venit în valută ale celor care vor să fie creditaţi. BNR pregăteşte aceste măsuri speciale de descurajare a creditării în valută pentru cei care înregistrează venituri în lei. Însă, creditul în lei este în continuare foarte scump, şi şansele de ieftinire sunt foarte mici, pe fondul inflaţiei foarte mari pentru o ţară UE.