Sari la conținut

Fundaţia Şcoala Română de Afaceri a Camerelor de Comerţ şi Industrie a organizat, joi, la Braşov, conferinţa de lansare în Regiunea Centru a proiectului ""ANTRE(pre)NOR pentru PERFORMANŢĂ""

Proiectul  pune accent pe oferirea de servicii integrate de diagnoză organizaţională, training şi consultanţă echipelor de management din 20 de companii din fiecare regiune de dezvoltare, care vor fi selectate în perioada imediat următoare. Startul perioadei de aplicaţie pentru companii s-a dat pe 24 mai 2011 şi se va încheia pe 30 iunie 2011, urmând ca la sfârşitul lunii august să fie anunţate companiile selectate. ""Parametrii acestui program sunt bine ancoraţi în realitate. Astfel, în Regiunea Centru vom oferi celor 20 de IMM-uri care vor trece cu brio de procesul de selecţie un program dedicat de sprijin de lungă durată, circa 2,5 ani, care va conţine cele mai potrivite programe de formare şi aplicarea de instrumente de management rezultate"", a explicat Roxana Mînzatu, coordonator regional al proiectului în Regiunea Centru. De asemenea, proiectul îşi propune dezvoltarea şi furnizarea a 10 programe de perfecţionare profesională pentru îmbunătăţirea competenţelor de administrare eficientă a afacerii. Acestea vor fi construite pornind de la nevoile identificate în urma analizei interne a companiilor. Rezultatele obţinute vor fi folosite, în egală măsură, la dezvoltarea unor instrumente manageriale a căror aplicare în cadrul fiecărei companii va fi monitorizată de către experţii în dezvoltarea şi managerii din cadrul echipei de proiect, aceştia oferind consultanţă şi coaching celor 60 de companii selectate.

Comentarii

Ultimă oră