Sari la conținut

Angajaţii din sănătate, „şcoliţi” în computer

O firmă braşoveană de renume a accesat fonduri europene, dar a venit şi cu bani proprii, pentru a realiza un proiect generos în mai multe judeţe din ţară.
Practic, medicii, asistentele şi alţi angajaţi din sectorul sănătăţii, au acum cunoştinţe serioase despre navigarea pe internet şi despre folosirea cât mai rapidă a calculatorului. Toate acestea pentru a le uşura munca. Firma braşoveană de renume în domeniul informaticii a implementat proiectul în 6 judeţe, iar în două dintre acestea a fost finalizat. Vorbim de Bistriţa-Năsă-ud şi Braşov.
În judeţul nostru au fost instruiţi 84 de angajaţi din sănătate, iar 11 dintre ei au reuşit să obţină European Computer Driving Licence – adică un permis internaţional care atestă abilităţi de folosire a calculatorului. Parteneri în proiect au fost şi reprezentanţii Colegiilor Medicilor din cele 6 judeţe.
„Cea mai importantă parte a acestui proiect este faptul că medicii au conştientizat faptul că prin utilizarea calculatorului pot să economisească foarte mult timp din cel care era afectat completării diverselor acte, rapoarte, şi mai ales al documetării prin utilizarea calculatorului”, a declarat managerul proiectului, Monica Păltineanu.
„În mediul privat se accesează fonduri europene, şi nu este uşor. Dar acolo sunt probleme, iar procentele acelea rele sunt în zona autorităţilor locale, care nu au nici un chef de accesat fonduri, fiindcă se fură greu. Noi nu ne punem problema să furăm, noi vrem să aducem bani în ţară şi vrem să facem ceva util cu ei”, a declarat directorul general al unei firme solicitante, Sorin Varga.
Valoarea totală a proiectului este de aproape 3,9 milioane de lei, iar contribuţia firmei solicitante ajunge la aproape 160.000 de lei. Cursanţii au primit certificate de absolvire emise de Ministrul Muncii şi Educaţiei, valabile în toate ţările UE.  (L.N.)

Comentarii

Ultimă oră