Maratonistul Andrei Roşu a alergat toată noaptea pe drumul naţional 1, între Braşov şi Bucureşti pentru a ajuta Fundaţia Hospice Casa Speranţei Braşov la strângerea de fonduri. În acestă dimineaţă sportivul a postat următoarea declaraţie pe blogul său: „8.10 – în sfârşit dimineaţa !!! după aproape 13 ore de întuneric m-am bucurat ca un copil de răsăritul de soare. Sunt la Ciolpani. Au mai rămas doar 37 de km. Sunt un pic obosit, dar gândul că mai am puţin până la sosire mă împinge de la spate…", a spus Andrei. El a plecat ieri la ora 11:00 din Braşov şi şi-a propus să ajungă astăzi, după 30 de ore, la sediul companiei financiare unde lucrează în Bucureşti. (A.M.)