Oana Stancu a prezentat marţi seară, la Sinteza Zilei, la Antena 3, o anchetă jurnalistică a colegei noastre Amelia Vulcu, ziarist de investigaţie din Braşov, care vizează colaborarea scandaloasă a Ambulanţei de stat din judeţ cu o societate comercială de Urgenţă, în spatele căreia se află chiar managerul instituţiei publice, prin fiica lui. ”Oamenii de la Ambulanța Brașov, prin managerul acestei instituții, și-au creat și un sistem privat, au făcut un protocol între cele două, stat și privat, și au obligat angajații de la Ambulanța Brașov să directioneze 7 cazuri pe zi către sistemul privat. Nu s-a întâmplat nimic nici până astăzi, deși între timp complicitatea coruptă de acolo a determinat să moară un om, pentru că nu a ajuns salvarea care trebuia”, a relatat Oana Stancu, după cum scrie Antena 3. Vedeţi întreaga înregistrare AICI.