Poliţiştii i-au retras permisul de port-armă lui Bercea Mondial şi i-au ridicat cele două arme pe care acesta le deţinea legal în ciudă faptului că este analfabet, au declarat, surse judiciare.
Dacă în cazul permisului de conducere nu se poate face nimic pentru moment, poliţiştii s-au sesizat cu privire la permisul de port-armă şi i l-au ridicat. De asemenea, cele două arme pe care Bercea Mondial le deţinea, una marca Benelli, de calibru 12 milimetri, şi una marca Walter, de calibru 5,6, au fost ridicate de poliţişti şi vor fi vândute în regim de consignaţie printr-un magazin de specialitate, urmând ca interlopul să primească banii obţinuţi.
Legal, permisul de port-armă poate fi obţinut după ce solicitantul face cursuri şi susţine un examen la o asociaţie de vânători, examen ce cuprinde legislaţia în vigoare privind uzul de armă, dar şi cunoştinţe despre speciile ce pot fi vanate şi obligaţiile ce-i revin vânătorului. Ulterior, cu rezultatul examenului, candidatul se prezintă la Poliţie, unde i se eliberează autorizaţia în bază căreia poate deţine arme de foc de vânătoare.
Bercea Mondial şi-a obţinut permisul de port-armă în 1998 şi este membru al Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Olt, însă poliţiştii au mari îndoieli în ceea ce priveşte corectitudinea susţinerii examenului.