FC Braşov va juca luni, de la ora 15.30, al doilea meci amical din Antalya, cu ocupanta locului 13 în prima ligă din Polonia, GKS Belchatow.
Partida se va disputa la baza sportivă a Hotelului Rixos din Lara. În primul joc al cantonamentului din Turcia, trupa lui Şumudică a învins cu scorul de 2-0 formaţia georgiană Torpedo Kutaisi.
Pentru galbeni-negri au punctat vârful macedonen Ilijoski şi tânărul Pricop. Şumudică a declarat înainte de plecarea în cantonamentul din Antalya că nu îi place să piardă nici măcar în jocurile de verificare, aşa că trupa stegară va aborda partida cu formaţia din Belchatow la victorie. În altă ordine de idei, braşovenii au avut ieri două antrenamente.
Încrezător în forţele stegarilor. Mijlocaşul Nuno Viveiros a declarat în cantonamentul din Antalya că este convins că FC Braşov va avea un retur bun şi va termina în primele opt echipe ale campionatului.
„Avem un obiectiv de îndeplinit, şi pentru asta trebuie să muncim serios. Este nevoie de aceste cantonamente, pentru că în ţară nu avem condiţii pentru o pregătire optimă. Tragem tare la antrenamente pentru a fi cât mai buni în retur. În primele douã etape jucăm cu Pandurii şi Sportul şi ne propunem să obţinem şase puncte. Cei de la Pandurii au fost revelaţia turului de campionat, însa eu cred că noi avem o echipă mai bună ca ei. Vrem să câştigăm, pentru că este important să avem un start bun. Avem valoare şi cred că putem termina campionatul în primele 7-8 echipe“, a spus Viveiros.
„Fotbalul românesc e în creştere”. Nuno Viveiros este de părere că valoarea fotbalului românesc a crescut în ultimii ani, dar nu îi place că cei care ies mereu în faţă sunt patronii, nu jucătorii.
„Valoarea fotbalului românesc a crescut în ultimii ani. În Portugalia sunt doar trei echipe care se luptă în fiecare an pentru titlu, iar în România sunt şase-şapte echipe care se bat pentru câştigarea campionatului. Ce nu-mi place mie în fotbalul românesc este că patronii şi preşedinţii cluburilor sunt tot timpul la televiziune. Fotbalul este jucat de jucători şi ei trebuie să fie actorii principali. În schimb, suporterii echipelor din Romania sunt mai pătimaşi. Aş vrea ca în retur fanii lui FC Braşov să vină în număr cât mai mare la stadion şi să fie alături de noi. Cu fanii alături putem avea un retur foarte bun. Nu pot să promit multe lucruri, însă ştiu că voi fi la fel de muncitor şi voi da totul în teren la fiecare meci”, a declarat Nuno Viveiros pentru site-ul oficial al formaţiei FC Braşov.
Davide Dias are calitate. Mijlocaşul portughez, Nuno Viveiros, spune că îl cunoaşte bine pe Davide Dias şi este convins că va fi unul dintre actorii principali din Liga I în returul de campionat.
„Sunt în România de patru ani şi cred că lumea a văzut că am calitate. Pe Davide Dias îl cunosc bine, este un jucător de mare valoare şi eu cred că va aduce un plus de valoare echipei. Davide are aceleaşi calităţi ca şi Teixeira şi sunt convins că poate avea un retur bun dacă se va integra rapid. Aş vrea să-mi închei cariera în Portugalia, dar nu ştii ce îţi rezervă viitorul. Eu cred că încă mai pot juca câţiva ani buni şi este prematur să mă gândesc la momentul retragerii“, a declarat Nuno Viveiros.
Coleg cu Ronaldo. Nuno Viveiros, fost coleg cu Cristiano Ronaldo la echipa Under 20 a Portugaliei, şi-a amintit că, încă de mic, Ronaldo era înnebunit după fotbal, şi se consuma enorm când pierdea.
„Am fost coleg cu Cristiano Ronaldo la echipa naţională Under 20 a Portugaliei şi chiar am câştigat un turneu la Toulon, iar din echipă făcea parte şi Davide Dias. Încă de atunci era nebun după fotbal şi muncea enorm de mult. La antrenamente, dacă dădea un gol, se bucura ca şi cum ar fi câştigat Liga Campionilor. În schimb, atunci când pierdea, se consuma enorm“, a mai spus Viveiros, pentru site-ul FC Braşov.