Restul se petrece in imaginatia noastra. Sa ne imaginam, asadar, o reteta de succes. Gemenele Olsen, de exemplu. Doua papusi care au crescut sub ochii nostri in serialul Full House. Si-au facut treaba ca la carte, au rezistat eroic pe platourile de filmare si s-au transformat din doi bebelusi adorabili in doua domnisoare fermecatoare, cu o afacere impresionanta in spate, un adevarat imperiu.
Pot vinde orice, oricand. Impreuna sunt o masina de facut bani. Doua zambete artistice bine mesterite, sub care nu sti sigur ce se ascunde, dar nici nu e treaba ta. Poti intui, cel mult, ca intr-o zi, in vietile lor vor interveni crizele, e inevitabil. Dar pana atunci... s-au nascut sub aceeasi stea norocoasa pe care au impartit-o frateste. Au exersat din frageda pruncie acel zambet perfect si dragalasenia cu orice pret, ingredientele de baza care inmoaie inima telespectatorului. Sunt frumoase, celebre şi „realizate”. Cineva a avut intuitia sa le prezinte Sistemului. Sistemul a avut intuitia sa le pastreze. Au batut palma si au invatat sa se suporte reciproc.
Acum hai sa schimbam filmul! Luam doua gemene romance ambitioase si le trimitem in America impreuna cu mama lor, cea mai infocata sustinatoare. „Fii pregatit, New York! Venim sa te cucerim. Suntem hotarate sa ne facem temele, sa respectam regulile, tu nu trebuie decat sa ne lasi o portita intredeschisa, ca sa ne putem strecura.”
America’s Got Talent este o varianta elaborata a Megastarului romanesc. Copii mici si copii mari, vin de manuta cu mama si cu tata pentru a convinge juriul ca merita sa-si implineasca visul. Visul lor... visul parintilor... Unii chiar sunt talentati. Iti dau lacrimile cand ii asculti si-ti vine sa pupi ecranul televizorului. Cum e posibil ca un om de 4 ani şi jumatate de metru sa cante atat de bine? Asa incepe totul. Va primi OK-ul si aplauzele cuvenite, va ajunge un star precoce, un copil-minune in care parinti vor investi rabdare, timp, bani, doar pentru a-l vedea cat mai sus.
Dar sa revenim la fetele noastre hotarate sa cucereasca New York-ul si America intreaga. Satule de esecurile din tara de provenienta, unde nimeni nu a crezut in ele, si-au luat zborul spre adevaratul taram al tuturor posibilitatilor. Si-au invatat rolurile cat au putut de bine, le-au memorat cu indarjire. Si-au pregatit „filmul de prezentare” in asa fel incat sa nu mai ramana urma de indoiala: tinta lor este succesul. Au adoptat o atitudine agresiva, sau sa-i spunem mai bine agresiv-razgaiata. Şi-au spus ca nu au nimic de pierdut, sunt in America si acolo totul e posibil, trebuie sa joace pana la ultima carte. Si s-au jucat de-a cabaretul cu piesa lui Frank Sinatra. Si-au sustinut numarul printre aplauze si fluieraturi, s-au luat in gura cu membrii juriului ca sa le demonstreze ca nu se lasa intimidate si ca nu vor pleca nicaieri, doar au venit sa castige, nu e clar?
Oare cum poti trai in fiecare zi legat de maini si de picioare intr-un proiect care te arunca dintr-un rol in altul, testand mereu, incercand sa pari perfect stapan pe situatie cand, de fapt, aura de „shining star” e o minciuna gogonata, o facatura de amatorism servita cu disperare oricui e dispus sa te asculte. Si totusi, fetele persevereaza. Poate ca nu au avut pana acum sansa. Au alergat-o prea mult, fara un plan de bataie profesionist. Cu siguranta le-au lipsit niste profesori mai buni (de actorie, de canto, de engleza, de imagine). O vedeta credibila, oricare ar fi ingredientul de baza care da savoarea, nu se fabrica atat de usor. Mai cu seama la New York, New York... Iar o picatura de naturalete - fie ea si trucata - conteaza enorm.
Visul american continua sa faca victime. Scurgerile de informatii din culise ne ingrozesc uneori. In fiecare zi se destrama legende, mituri, povesti de succes. Aflam ca aurul era de fapt o culoare aurie, iar monstrii sacri sunt doar niste oameni singuri si tristi. Ne-ar placea sa credem ca sunt singuri si tristi asemeni artistilor neintelesi. Dar de cele mai multe ori nu e asa.
Ne-ar placea, de asemenea, ca din cand in cand, sa ne ridicam brusc din fotoliu, sa ne luam haina din cuier si sa lasam in urma pentru totdeauna casuta de lemn. Sa prindem autobuzul in ultima clipa si sa inghitim kilometri de sosea spre ceva mai bun. Spre altceva.
Autor: Alina Barsan
