Feng Shui este o artă chinezească milenară, al cărui scop este de a armoniza energia unui spaţiu în aşa fel încât acesta să favorizeze sănătatea, starea de bine şi prosperitatea.
Este vorba despre una din artele taoiste, din care mai fac parte medicina chineză tradiţională şi acupunctura cu care are în comun foarte multe cunoştinţe. De secole, chinezii se străduiesc să-şi construiască oraşele şi casele, să-şi aranjeze mobila în acestea corespunzător unor principii care să le aducă succesul. În zilele noastre există încă oameni de afaceri chinezi care consultă maeştri în Feng Shui pentru a se decide cum să-şi amplaseze birourile pentru a avea succes în afaceri.
Termenul Feng Shui înseamnă vânt (feng) şi apă (shui). Această artă a fost denumită mai întâi kānyú, adică arta de observare a pământului. Kānyú a luat naştere sub dinastia Han şi reprezintă studiul distribuţiei energiei în mediul înconjurător şi pleacă de la premiza că formaţiile geologice, în particular munţii şi râurile sunt încărcate de energie vitală numită qì. Astfel se considera că energia telurică poate să ridice sau să distrugă un regat, considerându-se ca foarte importantă amplasarea unui oraş, a unei case, a mobilierului dintr-o casă, etc.
Feng Shui se bazează pe complementaritatea yīn-yáng. Părţile yīn ale unei case sunt considerate: dormitoarele şi băile, iar cele yáng: bucătăria, holul, camera de lucru, camera de zi. Linia directoare a Feng-Shui-ului este optimizarea fluxurilor de qì (suflul vital din mediul înconjurător). Aceste fluxuri sunt influenţate de formele şi materialele care compun mediul, dar şi de curgerea timpului.
Această disciplină se sprijină pe teoria celor cinci elemente (pământ, metal, apă, lemn, foc), principiul yīn-yáng şi ciclurile temporale. Experţii în Feng Shui se preocupă pentru a echilibra forţele sau a le modifica pentru a obţine un efect anume. Conform legendei, Feng Shui, nu este doar o artă a amplasării şi nu constă doar în a trăi în armonie cu natura ci şi a modifica condiţiile energetice ale unui loc. Astfel, se poate vorbi despre o „medicină a habitatului”. Iată câteva sfaturi pentru amenajarea încăperilor casei:
1. Amenajarea sufrageriei. Sufrageria reprezintă cheia armoniei întregii familii. Un bun Feng Shui vă poate asigura o atmosferă armonioasă şi prietenoasă.
- identificaţi colţurile lipsă din sufragerie şi folosiţi plante decorative pentru a crea sentimentul de folosinţă a acestora.
- încercaţi să lăsaţi spaţiul din faţa uşii de la intrarea în sufragerie gol, nedecorându-l nici măcar cu plante.
- atârnaţi pe perete o fotografie sau o pictură care să reprezinte peisaje montane, pentru a amplifica energia pământului.
- instalaţi lumini strălucitoare sau folosiţi perne de culoare roşie. Puteţi, de asemenea, să aveţi un covor roşu sau un tablou în care culoarea roşie este predominantă.
- evitaţi aglomerarea mobilelor pentru că, astfel, energia stagnează.
2. Amenajarea dormitorului. Dormitorul este de asemenea foarte important, pentru că de amenajarea lui armonioasă depinde felul în care ne recuperăm forţele pentru ziua următoare.
- culorile în care este vopsit dormitorul trebuie să fie cât mai pastelate (din paleta yīn): galben-crem, culoarea untului, verde pal. Culorile tari trebuie evitate (mai ales albastrul – care simbolizează apa, şi care, în timp, induce o stare de oboseală). Evitaţi culoarea roşie pentru că ea poate să creeze tensiune. Dar pentru a păstra vie pasiunea în cuplu este bine să plasaţi un obiect roşu în colţul de sud-vest al dormitorului.
- patul nu trebuie plasat în faţa ferestrei, sub fereastră, sub o grindă, între două uşi, în linie dreaptă cu o uşă, cu capul sau picioarele spre uşă. El trebuie să aibă o mărime mult mai mare decât persoanele care dorm în el.
- oglinda ar fi bine să nu fie plasată în dormitor şi, mai ales, nu vis-a-vis de patul în care dormiţi. Dacă totuşi aveţi una, nu dormiţi cu faţa la ea. Oglinda nu trebuie să reflecte uşa ori fereastra, deoarece astfel “împinge” în afară energia.
3. Amenajarea bucătăriei. Bucătăria înseamnă prosperitate şi sănătate, şi trebuie păstrată în permanenţă curată. Ca şi culoare se recomandă galben (o culoare expansivă, care inspiră sociabilitate, comunicare, abundenţă) şi oranj (simbolul Feng Shui al mişcării).
- dacă aveţi stricate instalaţii, uşi, dulapuri, este bine sa fie reparate cât mai repede.
- frigiderul este bine să fie curăţat periodic de toate alimentele expirate, astfel încât energia să nu stagneze. Nu plasaţi frigiderul vis-a-vis sau lângă aragaz.
- aragazul reprezintă bunăstarea. Chiuveta şi aragazul sunt simbolurile a două elemente de bază, complementare, apa şi focul. Locul ocupat de cele două este deosebit de important. Căutaţi să aveţi o distanţă între aragaz şi chiuvetă, altfel intră în contradicţie elementele foc – apă.
- florile proaspete ar fi bine să nu lipsească din bucătărie.
- este de preferat ca mesele să fie din lemn şi rotunde.
4. Amenajarea băii. Culorile ideale pentru băi sunt: griul deschis, bejul şi nuanţele deschise de albastru.
- nu decoraţi excesiv baia şi toaleta, lăsaţi-le cât mai simple posibil.
- este foarte important ca instalaţiile să funcţioneze fără probleme.
- acest spaţiu trebuie să fie aerisit şi bine iluminat.
- plasaţi în mod strategic oglinzile astfel încât ele să reflecte robinetele şi nici într-un caz vasul de toaletă.
5. Amenajarea biroului. La birou se simte o nevoie acută de elemente care să ne stimuleze creativitatea şi care să ne inducă o stare de calm.
- oglinda este bine să reflecte uşa.
- evitaţi să aşezaţi biroul cu faţa către un paravan şi cu spatele către un spaţiu deschis. Daca veţi sta cu faţa la un paravan sau spre un perete, creativitatea dumneavoastră va avea de suferit.
- în sectorul sudic al biroului aşezaţi un obiect care să simbolizeze succesul, de exemplu o diplomă sau un proiect de succes. Culoarea roşie este cea care sporeşte succesul şi pe care ar trebui să o asezaţi în spaţiul respectiv.
- în sectorul vestic, ar fi bine să plasaţi obiecte cât mai colorate şi care să vă inspire.
- în sectorul estic, se poate aşeza o poza de familie, eventual cu ramă de lemn.
- în sectorul nordic este bine să plasaţi o veioză.
Toate elementele din Univers sunt legate între ele. Orice obiect este înzestrat cu energie şi are puterea de a influenţa alte obiecte din jurul său şi tocmai această idee stă la baza Feng Shui-ului. Asfel, ţinând cont de câteva sfaturi simple ne putem îmbunătăţi în mod considerabil viaţa şi armonia cu mediul înconjurător.