Sari la conținut

Ambasadorul Israelului s-a întâlnit cu edilii judeţeni

Ambasadorul statului Israel la Bucureşti, Excelenţa Sa Dan Ben Eliezer, s-a întâlnit ieri cu preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, precum şi cu viceprimarul Miklos Gantz, cu care a discutat oportunitatea unor colaborări în domeniul economic, cultural şi educaţional. Oficialul israelian s-a aflat la prima vizită în Braşov, el declarând edililor braşoveni că a dorit să cunoască Ardealul şi atracţiile sale, dar şi să stabilească contacte cu autorităţile şi mediul de afaceri.
Fonduri pentru schimburi culturale. „S-au arătat foarte interesaţi de colaborarea pe care o avem cu Nurnberg-ul, de exemplu, şi ne-am gândit că am putea încheia o colaborare asemănătoare cu oraşe din Israel. În urmă cu mai mulţi ani, când am făcut o vizită în Israel, am constatat că acolo cea mai mare comunitate străină era reprezentată de evreii plecaţi din România, aproximativ 400.000. Chiar dacă, între timp, aceştia nu mai sunt majoritari, alocarea unor fonduri pentru schimburi culturale ar fi binevenită. Am discutat cu ambasadorul şi despre latura economică, ţinând cont că la Braşov au activitate mai multe firme din Israel”, a explicat Aristotel Căncescu.

La Purim. Ambasadorul a sărbătorit duminică la Braşov, alături de membrii Comunităţii Evreilor din Braşov, Purimul, sărbătoarea bucuriei, care comemorează eliberarea poporului evreu. Excelenţa Sa Dan Ben Eliezer a precizat că va continua vizita oficială, cu întâlniri cu oamenii de afaceri, precum şi cu conducerea Camerei de Comerţ şi Industrie. Vezi in galeria foto

Comentarii

Ultimă oră