Absolvenţii de liceu au susţinut ieri, în cadrul examenului de Bacalaureat, penultima probă, respectiv cea obligatorie a profilului: matematică sau istorie, fiind extrasă varianta 5. Pentru a susţine aceste probe, s-au înscris 4.969 de liceeni din judeţ, dintre care s-au prezentat la examen 4.770, trei fiind eliminaţi din examen. „Într-un centru de evaluare din Braşov, unuia dintre cei eliminaţi i-a sunat telefonul în timpul examenului. Culmea e că un telefon a fost predat la intrarea în sală, iar pe celălalt spune că l-a uitat în buzunar”, a declarat inspectorul şcolar general adjunct, prof. Vasilica Diaconu. Cei trei vor mai putea susţine examenul de Bacalaureat abia în toamna anului viitor. La proba de română au fost eliminaţi doi elevi.