Mama suspectului în cazul crimei din Noua susţine că acesta se afla la un parastas în momentul în care a avut loc groaznicul omor.
Victor Erwin Preşmereanu a fost adus luni dimineaţă în faţa magistraţilor de la Curtea de Apel Braşov pentru judecarea recursului la măsura de arestare preventivă. Instanţa a dat un nou termen de judecată, pe 6 aprilie, pentru că tânărul a afirmat că vrea un avocat. În sală au fost prezente fratele şi mama suspectului. Aceasta din urmă spune că în ziua crimei, cu aproximaţie în momentul în care braşoveanca era hăcuită în propria casă, fiul ei era la masă într-un local din oraş unde era organizat un parastas. Mama suspectului a spus că va declara mai multe după ce îşi angajează un avocat.
Familie rău-famată.
Victor Erwin Preşemereanu a fost condamnat prima oară la 18 ani, pentru trafic de droguri. A primit o pedeapsă cu suspendare care nu l-a liniştit. Astfel, el mai este cercetat, împreună cu mama şi cu fratele său în mai multe dosare de înşelăciune, după ce au girat împrumuturi cu proprietăţi inexistente.
Afaceri încâlcite
Familia Preşmereanu a tot avut de-a face cu avocatul Victor Teodorescu, soţul femeii ucise. Astfel fratele presupusului ucigaş, Gheorghe Traian ar fi fost asociat cu avocatul într-o firmă, Real Development, cu sediul în Bacău. Până la jumătatea anului 2009, când Teodorescu i-ar fi cesionat părţile sale asociatului său. Apoi, mama suspectului a fost apărată de Teodorescu într-un alt proces.
Se declară nevinovat
Procurorii l-au reţinut sâmbătă dimineaţa, pe baza amprentelor găsite în casa în care a fost ucisă cu 40 de lovituri pe Violeta Teodorescu, pe Erwin Victor Preşmereanu, în vârstă de 21 de ani, pentru infracţiunea de omor deosebit de grav. Tânărul este principalul suspect în cazul crimei din Noua. Judecătorii i-au dat mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. „Am susţinut în instanţă nevinovăţia clientului meu. Urmărirea penală este de-abia la început, mai sunt multe lucruri de lămurit în acest dosar. Există probe care susţin nevinovăţia clientului meu, probe pe care le voi administra în instanţă, în cazul în care voi continua să-l reprezint“, a declarat, la ieşirea din sala de judecată, avocatul Octavian Crişan, apărătorul din oficiu al suspectului. Recursul se va judeca miercuri.
De frică, a uitat de geanta cu bani
Dator vândut, tânărul Erwin Victor Preşmereanu era disperat să facă rost de bani. Ca o soluţie a apelat şi la soţia avocatului Teodorescu pe care o cunoştea. Ipoteza anchetatorilor este că după ce l-a invitat în casă şi a rugat-o să-l împrumute, refuzul femeii l-a înfuriat. Atunci s-a produs declicul. Tânărul a lovit-o pe Violeta în cap cu un obiect neidentificat încă, după care a luat un cuţit cu care a înjunghiat-o. Însă zgomotele şi ţipetele victimei, auzite şi de unii martori, l-au făcut pe criminal să fugă imediat de la faţa locului, nemaiapucând să fure geanta victimei, aflată pe un scaun, în care se găsea suma de peste 3.000 de lei.
A lăsat amprente pe mânerul cuţitului
Una dintre cele două arme ale crimei, respectiv un cuţit de bucătărie, luat de autor chiar din bucătăria victimei, a fost identificat şi recuperat în urma cercetării la faţa locului. La expertiza criminalistică, de pe cuţit au fost prelevate mai multe urme papilare. Prin eliminare, de pe mânerul cuţitului au fost excluse amprentele victimei, fiind identificate, însă şi amprente care nu aparţineau nici unuia dintre locuitorii casei. Probele au fost introduse în baza de date AFIS, pentru recunoaştere, amprentele suprapunându-se perfect peste cele aflate în fişa lui Victor Erwin Preşmereanu.Amprentele lui Preşmereanu se aflau în baza de date a poliţiei încă din anul 2008, când tânărul a fost arestat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc
Traficant de droguri de mare risc
La data de 17 iunie 2008, pe numele lui Erwin Preşmereanu a fost emis un mandat de arestare, după ce a fost prins în flagrant delict când încerca să vândă haşiş unui poliţist sub acoperire. La data de 9 octombrie 2010, instanţa l-a condamnat pe Preşmereanu la o pedeapsă privativă de libertare de doi ani de închisoare, cu suspendare, pe o periodă de încercare de cinci ani. O perioadă, după eliberare, Preşmereanu nu a mai creat probleme anchetatorilor. Însă a creat probleme celor cu care a intrat în relaţii contractuale. Astfel, la începutul acestui an, spun surse judiciare, tânărul a închiriat un autoturism de la o firmă de profil din Braşov. Însa a uitat să-şi plătească taxa. Ţepuită, firma l-a dat în judecată, iar pe data de 7 martie 2011, cu trei săptămâni inainte de crimă, a fost condamnat să plătească, în termen de 30 de zile, suma de 3.440 lei.