Reprezentanţii Fundaţiei Hospice „Casa Speranţei” îşi propun să dubleze în acest an numărul de participanţi la Crosul „Aleargă TU pentru EI“, programat sâmbătă, 9 iulie. „La ediţia de anul trecut, întrecerea a atras 150 de alergători, dar sperăm ca în acest an să dublăm numărul de participanţi, fiindcă fiecare înscris este încurajat să înscrie încă un prieten“, spun organizatorii.
Donaţie minimă de 10 lei. Crosul „Aleargă tu TU pentru EI!” este dedicat bolnavilor incurabili, pacienţi ai fundaţiei, şi invită la start copii şi adulţi, alergători amatori şi chiar începători. Nu îi exclude însă nici pe profesionişti, care se pot înscrie şi pot alerga la una sau mai multe dintre categorii, primind în final doar diplome, fără a fi luaţi în calcul pentru clasamentul final. Taxa de participare constă într-o donaţie de minim 30 de lei. Înscrieri se pot face şi în ziua crosului. Elevii şi studenţii (pe baza carnetului de student) vor contribui cu o donaţie minimă de 20 lei. Copiii preşcolari vor contribui cu 10 lei. Înscrierea participanţilor începe de la ora 8.00.
În premieră, cursa familiilor. Crosul se desfăşoară la Braşov, în parcul „Nicolae Titulescu“, pe distanţe de 470 de metri pentru copiii de până la 11 ani, 2 kilometri pentru tinerii cu vârste între 11 şi 18 ani şi 4,3 kilometri pentru adulţii de peste 18 ani.
„Pentru a oferi o şansă în plus celor care consideră că nu pot alerga 4,3 kilometri, invităm la start şi echipe, la ştafetă - două persoane, peste 18 ani, şi familii de trei persoane. Alergătorii la cursa familiilor vor avea libertatea să decidă cum aleargă cei doi kilometri - toţi împreună, fiecare pe rând sau câte doi, şi sunt încurajaţi să-şi creeze şi să se facă remarcaţi prin uniforma familiei sau prin blazonul familiei, mai ales dacă acesta face referire la o persoană dragă”, spun reprezentanţii de la Hospice.
Crosul constituie un antrenament public pentru Bucharest International Marathon din 9 octombrie 2011. HOSPICE Casa Speranței este onorată să fie cauza caritabilă asociată maratonului, încă din 2009.