Membrii Guvernului au decis, miercuri, sistarea alocaţiei de susţinerea a familiei, în cazul în care media copilului la purtare va fi sub 8. Mai mult decât atât venitul minim garantat va fi asigurat doar în baza unui plan de activităţi stabilit pentru beneficiari. Astfel, primăriile vor fi obligate să stabilească un plan de activităţi pentru beneficiarii de venit minim garantat. Deciziile au fost luate prin normele de aplicare a legilor privind acordarea de ajutoare sociale. Mai mult decât atât, Ministrul Muncii, Ioan Botiş a arătat că beneficiarii ajutoarelor au la dispoziţie în fiecare lună măsurile active acordate de către agenţiile de ocupare a forţei de muncă. În acelaşi timp, venitul minim garantat va fi acordat doar persoanelor care prestează muncă în folosul comunităţii, lunar, toate primăriile fiind obligate să elaboreze un plan de dezvoltare comunitară. În baza rapoartelor cu privire la îndeplinirea acestui plan de dezvoltare, se vor putea face decontările către persoanele care beneficiază de venit minim garantat. Guvernul a mai transmis, în acelaşi comunicat, o modificare a reglementării care impune prezentarea persoanelor beneficiare de venit minim garantat o dată la trei luni la agenţiile judeţene de ocupare a forţei de muncă. Potrivit noii legislaţii, aceste persoane vor fi obligate să participe lunar la programele agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă.