S-a lansat pe internet o aplicaţie prin care utilizatorii pot afla dacă un număr de telefon a fost portat şi în ce reţea a ajuns. Serviciul este gratuit şi poate fi accesat de pe orice terminal cu conexiune la internet (computer sau telefon mobil) la adresa portare.ro. Cei care nu au acces la internet pot folosi acest serviciu trimiţând SMS la numărul 1757 cu textul PORTARE urmat de numărul de telefon pentru verificare şi vor primi înapoi prin SMS informaţiile despre portare.