Sari la conținut

Află care e salariul mediu net la Braşov şi în ce sector se câştigă cel mai bine

Potrivit datelor Direcţiei Judeţene de Statistică Braşov, în luna aprilie 2011, câştigul salarial mediu nominal brut, la nivelul judeţului Braşov a fost de 1.893 lei, cu 0,42% mai mare decât în luna precedentă, şi cu 0,21% mai mare decât în luna aprilie 2010.


Mai mic decât în 2010. Pe de altă parte, câştigul salarial mediu nominal net a fost, în luna analizată, la nivelul judeţului Braşov, de 1.377 lei, cu 0,58% mai mare decât în luna precedentă, dar cu 0,72% mai mic decât în luna aprilie 2010. Potrivit DJS, în aprilie 2010, salariul net al braşovenilor a fost de 1.387 de lei. La nivel naţional, câştigul salarial mediu nominal net, în luna aprilie 2011, a fost cu 0,33% mai mare decât în luna precedentă, şi cu 4,32% mai mic decât în luna aprilie 2010.

Extreme. Câştiguri salariale peste media judeţului s-au înregistrat în industrie şi construcţii - 1.464 lei, iar sub media judeţului în servicii şi comerţ - 1.322 lei, respectiv, agricultură, silvicultură şi piscicultură - 1.039 lei.

În ultimii 20 de ani. Faţă de luna aprilie 2010, câştigul salarial mediu nominal net lunar a scăzut cu 0,72%, iar preţurile de consum au crescut, în aceeaşi perioadă, cu 8,34%, ceea ce înseamnă că indicele salariului real a scăzut cu 8,36%. Faţă de luna precedentă, câştigul salarial mediu nominal net lunar a crescut cu 0,58%, iar preţurile de consum au crescut, în aceeaşi perioadă, cu 0,66%, ceea ce înseamnă că indicele salariului real a scăzut cu 0,08%. Dacă ne raportăm la luna octombrie 1990, câştigul salarial mediu net lunar a crescut de 3.943,30 ori, dar dacă luăm în considerare că, în aceeaşi perioadă, preţurile de consum ale populaţiei au crescut de 3.772,51 ori, rezultă că, de fapt, indicele salariului real a crescut cu 4,53%.


Pe unde se află Braşovul. Nu, în ultimul rând, datele DJS Braşov mai arată că, la nivel naţional, judeţul nostru ocupă: locul 9, după câştigul salarial mediu net pe total economie; locul 6, după câştigul salarial mediu net în servicii şi comerţ; locul 12, după câştigul salarial mediu net în industrie şi construcţii, respectiv, locul 26, după câştigul salarial mediu net în agricultură, silvicultură şi pescuit.

Pe locul 5 la numărul de salariaţi. Numărul salariaţilor la sfârşitul lunii aprilie 2011 a fost în judeţul Braşov de 150.774 de persoane, cu 587 de persoane mai mult decât cel înregistrat la sfârşitul lunii precedente, dar mai mic cu 3,70%, faţă de efectivul salariaţilor de la sfârşitul lunii aprilie 2010, ceea ce înseamnă că, pe parcursul unui an, judeţul Braşov a pierdut 5.791 de salariaţi. În ciuda acestui fapt, în luna aprilie 2011, judeţul Braşov se menţine, la nivel naţional, pe locul V, dacă se ia în considerare numărul total al salariaţilor, după judeţele Timiş, Cluj, Constanţa şi Prahova.

Comentarii

Ultimă oră