Laura Kungl, denunţătoarea fostului şef al Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor Braşov, Ionel Spătaru, a spus, la Tribunalul Bucureşti că faptul că i-a dat lui Ionel Spătaru 10.000 de euro şi apoi a mers la DNA pentru a face denunţul a fost "o prostie", conform Mediafax. Tribunalul Bucureşti a continuat, audierile în dosarul în care Ionel Spătaru este judecat pentru luare de mită. Denunţătorul în acest caz, Claudia Laura Kungl, a declarat, în timpul audierii sale de instanţa Tribunalului Bucureşti, că în 11 august 2011 a mers la DNA Bucureşti pentru a formula un denunţ, spunându-le procurorilor că urma să îi dea 10.000 de euro lui Ionel Spătaru, care, în calitate de şef al Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor Braşov, a pretins această sumă pentru redeschiderea pieţei tatălui ei. Laura Kungl a mai spus că, pe parcursul întâlnirilor cu Ionel Spătaru, ea a avut convingerea că sumele de bani îi erau destinate acestuia, în afară de ultima întâlnire, când Spătaru i-a spus că banii trebuie să ajungă "şi prin alte părţi". Instanţa l-a audiat, şi pe Ionel Spătaru, el declarând că nu este vinovat şi că banii primiţi de la Laura Kungl nu reprezentau o mită pentru redeschiderea unei pieţe, ci erau o sponsorizare pentru PDL Braşov. El a precizat că a intermediat acestă "sponsorizare" între administratorii unei pieţe din cartierul braşovean Stupin - închisă în urma unor nereguli găsite cu ocazia unor controale de către OPC, Garda Financiară, Direcţia de Sănătate Publică şi Direcţia Sanitară Veterinară - şi PDL Braşov.