Sari la conținut

ADDJB, lăudată pentru strategia de dezvoltare

Agenţia de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Braşov a fost lăudată la Conferinţa Naţională a Serviciilor Publice şi Salonul Dezvoltării Locale. Specialiştii prezenţi la evenimentul desfăşurat în Poiana Braşov au apreciat strategia de dezvoltare aplicată de instituţia braşoveană, în condiţiile în care în ţară există câteva judeţe, care nu au nici la ora actuală o modalitate de dezvoltare zonală. La evenimentul desfăşurat timp de trei zile în Poiana Braşov au fost invitate şi delegaţii din Turcia şi Grecia. Echipa Agenţiei de Dezvoltare Durabilă a judeţului nostru a prezentat proiectele implementate până acum, multe dintre ele cofinanţate din fonduri europne. Vorbim printre altele de strategia de dezvoltare a judeţului, creaţie şi identitate cultural-românescă  Rupea-Cohalm, calificarea şi recalificarea angajaţilor din industria de prelucrare a lemnului şi nu în ultimul rând înfiinţarea Rezervaţiei Valea Zimbrilor. “Avem în implementare proiectul Experienţe Culturale de neuitat în inima Transilvaniei, un proiect de dezvoltare a turismului, în care promovăm zonele şi obiectivele turistice ale judeţului Braşov”, spune Luciana Cristea, agent de dezvoltare ADDJB. În cadrul conferinţei a fost lansat şi portalul internaţional investinRomania.net. În cadrul acestui portal ADDJB cât şi autorităţile locale vor avea oportunitatea de a-şi prezenta propriile oportunităţi de dezvoltare locală şi judeţeană. Braşovul a fost dat ca exemplu de bună practică pentru modul în care autorităţile locale au iniţiat şi finalizat proiecte de gestionare integrată a deşeurilor. Unul dintre acestea este proiectul coordonat de Primăria Prejmer asigurând servicii publice în domeniu şi pentru primăriile Teliu, Budila, Tărlungeni şi Vama Buzăului. (L.N.)

Comentarii

Ultimă oră