Patru muncitori care lucrau pe şantierul Catedralei Neamului au fost răniţi după ce au căzut, miercuri, de la înălţime, anunţă Mediafax. Ei au fost transportaţi la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti şi Spitalul Elias. Cei patru muncitori au mai multe traumatisme, iar unul a suferit şi un traumatism cranian. (A.M.)
UPDATE Cei patru muncitori răniţi pe şantierul Catedralei Mântuirii Neamului, după ce au fost prinşi sub armătura aferentă unei grinzi, sunt în afara oricărui pericol, doi dintre aceştia au ieşit singuri, iar ceilalţi doi au fost scoşi de colegi şi duşi la spital. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, preotul Constantin Stoica, a spus că accidentul de muncă a avut loc miercuri, în jurul orei 10.30, după ce armătura aferentă unei grinzi din radierul Catedralei Mântuirii Neamului a căzut şi a prins sub ea patru muncitori ai societăţii Bogart. Potrivit purtătorului de cuvânt al Patriarhiei, în momentul producerii accidentului, muncitorii purtau echipamentul obligatoriu de protecţie, iar responsabilii cu protecţia, securitatea şi sănătatea muncii ai Patriarhiei Române şi ai societăţii Bogart erau prezenţi pe şantier.