Un accident s-a produs aseară pe DN11 în judeţul Covasna. O maşină s-a izbit de un tir, iar pentru scoaterea a două victime dintre fiarele contorsionate ale autoturismului a fost nevoie de intervenţia echipelor de la descarcerare. Şoferul tirului spune că a văzut cum maşina pătrunde pe contrasens. Martorii spun că tânărul de 28 de ani aflat la volan fie a vrut să evite un impact cu alte două maşini oprite pe sensul său de mers, fie a vrut să le depăşească. Victimele au fost transportate la spital, iar tânărul a suferit o operaţie întrucât ambele picioare erau fracturate. În urma impactului camionul a ricoşat, a rupt balustrada unui pod şi a rămas suspendat, aşa că a fost nevoie de intervenţia unei macarale la faţa locului. Din cauza accidentului cozile de maşini s-au format pe câţiva kilometric pe cele două sensuri ale drumului care leagă Braşovul de Sfântu Gheorghe. Abia după 3 ore circulaţia a fost reluată. (A.M.)