5 persoane au ajuns aseară, la spital în urma unui accident rutier. Un bărbat de 27 ani, care conducea un autoturism dinspre Predeal spre Brasov, nu a adaptat viteza la condițiile de drum într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul volanului iar autoturismul condus de el a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit cu un autovehicul care circula din sens opus. Apoi, şoferul care a părăsit cu maşina sensul de mers, a ajuns cu autoturismul în şanţ. Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătorului auto de 27 de ani precum și a altor patru persoane. Victimele au fost transportate la spital. Poliţiştii continuă ancheta demarată în acest caz.