Trei persoane au fost rănite, azi dimineaţă, într-un accident în lanţ petrecut pe DN2 E85, în localitatea vrânceană Goleşti, în care au fost implicate 17 maşini, între care şi un microbuz plin cu călători. Din primele informaţii, în accidentul petrecut, cel mai probabil, din cauza ceţii dense şi a poleiului, au fost implicate 17 maşini, între care şi un microbuz plin cu călători, zece autovehicule fiind grav avariate, scrie Mediafax. În urma accidentului, trei persoane, între care şi un bărbat de 70 de ani, au fost rănite, fiind transportate cu ambulanţele la spital. Circulaţia pe DN 2 E 85, în localitatea Goleşti, unde s-a produs accidentul în lanţ, se desfăşoară pe un singur fir, în condiţii extrem de anevoioase. Din primele date, accidentul a fost provocat de un autoturism, care nu a adaptat viteza la condiţiile de carosabil acoperit cu polei şi vizibilitate redusă din cauza ceţii. Potrivit poliţiştilor, maşina a alunecat şi s-a poziţionat de-a curmezişul şoselei, iar ceilalţi participanţi la trafic nu au mai putut evita impactul. (A.M.) foto: antena3.ro