Tânăra din Braşov care şi-a părăsit copilul de aproape un an, joi, în zona oraşului vasluian Murgeni, şi-a înscenat abandonul, fetiţa nefiind lăsată pe câmp, ci la o rudă, potrivit realitatea.net. Scenariul a fost pus la cale de mamă împreună cu două cumnate ale sale. Mama a recunoscut că totul a fost o înscenare, motivând că nu mai avea bani să o crească. Anchetatorii nu înţeleg de ce femeia a trebuit să recurgă la o asemenea înscenare.
"În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii din Murgeni s-a stabilit că cele sesizate la numărul de urgenţă 112 cu privire la abandonarea unui copil pe un câmp la marginea oraşului Murgeni nu se confirmă. Mai mult, a fost vorba de o înţelegere între mama fetiţei cu alte două rude ale sale, pentru a sesiza aspecte nereale motivând lipsa resurselor materiale pentru creşterea copilului. La acest moment, poliţiştii continuă cercetările pentru a clarifica toate împrejurările acestui caz", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, subinspectorul Mihaela Ştraub.
Mama fetiţei, o tânără de 20 de ani din Braşov, susţine că trăieşte într-o sărăcie cruntă, că mai are acasă un copil de trei ani de crescut şi că nu mai făcea faţă greutăţilor. Ea a decis să plece în Spania, la muncă, şi nu ştia cum să scape de fetiţă, punând la cale abandonul. În prezent fetiţa se află la Spitalul de copii din Bârlad.