Sari la conținut

A pierdut sarcina, după ce a fost abandonată în spitalul din Zărneşti

După nouă luni de sarcină, o femeie din Zărneşti şi-a pierdut copilul nenăscut, chiar dacă era internată în spitalul din localitate. Gravida a suferit aceste complicații noaptea şi nu a avut cine să intervină, fiindcă secţia de obstetrică-ginecologie nu are medic de gardă. Femeia s-a prezentat la maternitate joi, cu dureri abdominale, iar după o scurtă investigație, inclusiv ecografie, ginecologul a decis internarea ei, mai ales că sarcina se apropiase de termen.

Nu era specialistul. După câteva ore, medicul a plecat, iar când gravidei i s-a făcut din nou rău, nu a avut cine să se ocupe de ea. Femeia a suferit dezlipire de placentă, situaţie în care, pentru salvarea fătului, este nevoie de o intervenţie chirurgicală de urgenţă. Dar secţia de obstetrică nu are medic de gardă. Postul e blocat, aşa că pacientele rămân doar în grija asistentelor peste noapte. Femeia, Mihaela V., spune însă că nimeni nu a trecut pe la ea.


Putea fi salvată. Gravida a crezut că intră în travaliu, dar dimineața, doctorul i-a spus că fătul i-a murit, deoarece i s-a desprins placenta, iar într-o astfel de situație, gravida în cauză trebuie operată imediat. O gravidă din 200 riscă să facă dezlipire de placentă, iar complicaţia este cu atât mai gravă dacă se întâmplă în ultimele luni de sarcină. Specialiştii de la Maternitatea din Braşov spun că şi femeia era în pericol, dar că atât ea, cât şi copilul ar fi putut să fie salvaţi, dacă erau aduşi de urgenţă la Braşov.Rudele Mihaelei V. au făcut plângere penală.

Posturi blocate. La Spitalul Orăşenesc Zărneşti există un singur ginecolog, care nu poate face de gardă şi nu ar fi avut cum să efectueze singur intervenţia chirugicală. „Posturile de medici de gardă sunt blocate. Nu există linii de gardă pe specialităţile de Chirurgie, Ginecologie şi Neonotalogie la Spitalul din Zărneşti”, a precizat purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Braşov, dr. Mădălina Siminea.

Comentarii

Ultimă oră