Sari la conținut

Arhimandritul Arsenie Papacioc a murit ieri, la mănăstirea Sfânta Maria din Techirghiol. Părintele, apreciat ca cel mai mare duhovnic român în viaţă, a  trecut la cele veşnice la vârsta de 96 de ani.
A spovedit până în ultima clipă. Sute de personalităţi, dar şi simpli enoriaşi i-au călcat de-a lungul anilor pragul micii chilii din mănăstire pentru a i se spovedi. În ultimele luni a fost internat de două ori la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa, pe fondul problemelor de sănătate. Chiar şi foarte slăbit de bolile care care i-au chinuit trupul, arhimandritul şi-a găsit tăria să slujească şi să primească enoriaşii la spovedanie. Ultimele declaraţii oficiale le-a dat în februarie, la moartea prietenului său Bartolomeu Anania, mitropolitul Clujului, cu care a împărţit celula în închisorile comuniste şi căruia i-a fost de asemenea duhovnic.
Condamnat la 20 de ani de închisoare.  Născut în 15 august 1914, în satul Misleanu, comuna Perieţi, judeţul Ialomiţa, părintele Papacioc a trecut prin calvarul închisorilor comuniste. A fost arestat în 1941 pentru apartenenţă la Mişcarea Legionară. S-a călugărit însă imediat după eliberare, în 1946, şi a ajuns la Mănăstirea Antim, din Bucureşti. A stat aici până în 1949, după care a fost sculptor la Institutul Biblic. Avea să stea aici doi ani, pentru ca în 1951 să ajungă preot la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamţ. În 1952 a plecat spre Suceava, fiind preot la Mănăstirea Slatina până în 1958. Arestat în vara acelui an, sub acuzaţia că făcea parte din grupul "Rugul Aprins". Condamnat la 20 de ani de muncă silnică, a fost graţiat în 1964, după 16 ani în închisoarea Aiud. Din 1976, a servit ca duhovnic al Mănăstirii din Techirghiol.

Află care sunt cele şase ispitiri, în opinia părintelui

Vezi ce sfat le dă părintele tinerilor


Comentarii

Ultimă oră