Sari la conținut

De Ziua Regalităţii, Regele Mihai a anunţat oficial ruperea legăturilor istorice şi dinastice cu Casa de Hohenzollern şi renunţarea la titlurile "Hohenzollern-Sigmaringen". Prin acest act istoric Casa Regală română va fi cunoscută de acum înainte numai sub numele de «Casa Regală a României»",  iar nu de «Casa de Hohenzollern-Sigmaringen», ca până acum. De asemenea, membrii familiei regale a României renunţă la titlurile conferite de capii familiei princiare de Hohenzollern."Începând cu data de 10 mai 2011, niciun membru al familiei regale a României nu va mai purta şi nu va mai avea dreptul să poarte, sau să folosească vreun titlu conferit (ereditar sau ad personam) de orice şef al casei princiare de Hohenzollern", se mai arată în document. Prin acest act Regele Mihai parafează de altfel ruptura dintre Familia regală Română şi Casa de Hohenzollern ce s-a produs în 1916 când Regele Ferdinand I a fost exclus din familia Hohenzollern pentru că s-a aliat cu Antanta şi Statele Unite, împotriva Puterilor Centrale în Primul Război Mondial. În România, în anul 1866, casa de Hohenzollern este aleasă ca dinastie domnitoare de către conducerea politică în frunte cu Ion Brătianu. Din această dinastie au făcut parte Carol I, principe al României între 1866 - 1881 şi rege între 1881 şi 1914, Ferdinand I al României (1914 - 1927), Mihai I al României (1927 - 1930 şi 1940 -1947) şi Carol al II-lea al României (1930 - 1940).

Comentarii

Ultimă oră