Pentru prima oară de la începutul crizei, în februarie, efectivul de angajaţi braşoveni a crescut.
Conform datelor Direcţiei Judeţene de Statistică, numărul salariaţilor din Braşov a crescut în luna februarie faţă de luna ianuarie, cu 44 de persoane, ajungând la 149.640 de salariaţi. Totuşi, faţă de februarie 2010, se înregistrează o scădere a numărului salariaţilor cu 8.545 de persoane, scăderea fiind de 5,40%. Directorul DJS Braşov, Ion Popescu, declară că este prima oară după mai bine de 24 de luni când la Braşov se înregistrează o creştere a efectivului de salariaţi.
Cine câştigă mai bine. Dacă numărul salariaţilor a crescut, nu acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu câştigul salarial. Astfel, potrivit DJS Braşov, câştigul salarial mediu nominal net la nivelul judeţului a fost în luna februarie 2011 de 1.339 lei, cu 0,89% mai mic decât în luna precedentă, şi cu 3,39% mai mic decât în luna februarie 2010. Câştiguri salariale peste media judeţului s-au înregistrat în industrie şi construcţii (1.404 lei), în timp ce în servicii, comerţ, agricultură, silvicultură şi piscicultură s-a câştigat mai puţin decât media.
Salariul real, mai mic cu 10%. Statisticienii spun că în condiţiile în care salariul net a scăzut faţă de februarie 2010 cu 3,39%, iar preţurile de consum au crescut în aceeaşi perioadă cu 7,60%, indicele salariului real a scăzut cu 10,21%. De asemenea, faţă de luna decembrie 2010, câştigul salarial mediu nominal net lunar a scăzut cu 7,40%, iar preţurile de consum au crescut în aceeaşi perioadă cu 1,55%, rezultând o scădere cu 8,81% a indicelui salariului real.
„Prostiile” Comisiei Naţionale de Prognoză. Săptămâna trecută, Comisia Naţională de Prognoză a emis un document potrivit căruia judeţul Braşov ar avea un număr mediu de salariaţi în acest an de 144.000, urmând ca până în 2014 acest număr să crească cu aproximativ încă o mie de persoane. Popescu spune că „este imposibil să fie aşa cum se prognozează, din moment ce numărul salariaţilor a ajuns deja la 149.000 şi nu se întrevede o scădere drastică în continuare”.