Dragi români, ca de fiecare dată, aţi scris din nou istorie. Felicitări! Aţi consfinţit ceea ce mulţi dintre noi ştiam deja: că admiraţi şi invidiaţi maimuţele needucate, curvele, securiştii, analfabeţii, maneliştii, şmenarii, piţipoancele, tupeul şi nesimţirea.
Am crezut că nu veţi pune botu’ la vrăjeala cu comunismul ce stătea la graniţe, gata să pună stăpânire pe o Românie plină de democraţi, am crezut că nu-l mai blamaţi pe Vântu pentru că sunteţi voi proşti, doar un prostălău putând crede că dă azi 1 leu şi peste 3 luni ia înapoi 5, Vântu & Co. sunt afacerişti cinici, nu îngeraşi, am crezut că aveţi puţintică demnitate în voi şi că nu vă veţi vinde pe o găleată cu cârnaţi şi o geacă portocalie, am crezut că sunteţi în stare să vă decideţi singuri viitorul, nu să-i lăsaţi p-ăia care pun gresie în Spania şi au tulit-o de aici de bine ce le era, să vă aleagă preşedintele. Am greşit!
Motiv pentru care, salut victoria voastră şi vă doresc din tot sufletul că în următorii cinci ani, impozitul forfetar al lui Pogea să vă trimită în şomaj. Vă doresc ca Berceanu şi Boc să nu poată construi nici măcar un kilometru de autostradă, preocupaţi fiind de penele de pe curul lui Mircea Badea, şi să vă rupeţi Loganurile prin gropile de pe DN1.
Vă doresc scandaluri şi spectacole prezidenţiale, vă doresc să le prestaţi jocuri bucale licuricilor, în aceeaşi echipă cu al vostru preşedinte jucător, pentru că nouă, celorlalţi, înţeleg că ne-a luat Videanu cetăţenia pe motiv că am fi votat imoral. Vă doresc ca de foame să vă ţină ţâţele Elenei Udrea şi buzele botoxate europarlamentar ale agramatei Eba, cu care vă veţi delecta la televizor încă cinci ani de aici încolo. Vă mai doresc alegeri anticipate, impozite mai mari, creşteri de TVA, răscoale pentru tranşele de la FMI, exporturi îngheţate, preţuri explodate, un euro puternic şi stabilizat pe la 6 RON, creditare dusă pe apa Sâmbetei. Vă doresc ca preşedintele să vă facă tigani împuţiţi, găozari şi păsărici în fiecare seară, să vă trimită pe centura politicii ori de câte ori are el chef, vă doresc cât mai multe guverne cu Boc, Croitoru şi Livache, şi, mai presus de toate, vă doresc să fiţi voi înşivă: mult şi bine!
de Mihai Băra