Sari la conținut

316 angajatori au fost sancționați de reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă al județului Brașov, în 2020

316-angajatori-au-fost-sanctionati-de-reprezentantii-inspectoratului-teritorial-de-munca-al-judetului-brasov-in-2020

316 angajatori au fost sancționați de reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă al județului Brașov, în 2020.

Pe tot parcursul anului au fost controlați 2.315 administratori de firme. 1.102 sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă, dintre care 893 avertismente și 209 amenzi, în valoare totală de 3.834.800 lei. De asemenea, s-au dispus 1.468 măsuri obligatorii vizând remedierea deficienţelor constatate şi intrarea în legalitate a angajatorilor controlaţi.


În aceeași perioadă s-au efectuat 1.878 controale având ca obiectiv verificarea modului în care se respectă prevederile legale referitoare la munca nedeclarată. Pentru primirea la muncă a unei persoane fără încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă, cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii au fost sancţionaţi 102 angajatori, fiind identificate 510 persoane care prestau activitate fără forme legale de angajare.


În privința avizării dosarelor de cercetare a evenimentelor soldate cu incapacitate temporară de muncă și cercetarea evenimentelor soldate cu decesul persoanei, evenimente colective, cu invaliditate evidentă și/sau cu invaliditate confirmată, trebuie precizat că, având în vedere că în anul 2020 activitatea unităților economice s-a desfășurat în condiții de pandemie, a scăzut numărul de evenimente produse pe raza județului Brașov cu 27,89% față de anul 2019, înregistrându-se 442 evenimente față de 613 evenimente comunicate în anul 2019.

Comentarii

Ultimă oră