30 de cursanţi din 12 ţări participă la cea de-a XX-a ediţie a Cursurilor de limbă, cultură şi civilizaţie românească, organizate de Institutul Cultural Român.
Ediţia din acest an reuneşte, în perioada 2 — 26 iulie, iubitori ai limbii române din: Austria, Azerbaidjan, Brazilia, Canada, Franţa, Italia, Japonia, Olanda, Polonia, Slovenia, Spania, Statele Unite ale Americii. Dintre aceştia, 12 au mai fost prezenţi, cel puţin odată, la cursurile de la Braşov.
Programul cuprinde cursuri intensive de limba română organizate pe niveluri, după o programă flexibilă, şi cursuri de cultură şi civilizaţie românească susţinute de profesori universitari, cercetători, specialişti, pe teme de istorie (prof.univ. Adrian Cioroianu), literatură (conf. dr. Adrian Lăcătuş), cinematografie (Irina-Margareta Nistor), muzică (Andrei Radu), precum şi ateliere de jurnalism şi publicitate, dans de societate, actorie, gastronomie.
De asemenea, vor avea loc proiecţii de film, vizite de documentare şi o seară internaţională.
Cursurile sunt organizate de ICR în parteneriat cu Facultatea de Litere a Universităţii Transilvania din Braşov, Muzeul „Casa Mureşenilor” şi Centrul Cultural Reduta.
30 de cursanţi din 12 ţări studiază limba română la Braşov